SISTEME DE PROIECŢII ŞI

CLASIFICAREA PROIECŢIILOR CARTOGRAFICE

Sistemul de proiecţie sau proiecţia cartografică este procedeul matematic cu ajutorul căruia se reprezintă suprafaţa curbă a Pământului pe o suprafaţă plană. Proiecţia cartografică asigură corespondenţa între coordonatele geografice (φ, λ) ale punctelor de pe elipsoidul terestru şi coordonatele rectangulare (X, Y) ale aceloraşi puncte pe hartă.

În ceea ce priveşte clasificarea proiecţiilor cartografice, nu s-a ajuns încă la un sistem de clasificare care să poată cuprinde toate sistemele de proiecţii. Există mai multe criterii:

A.    După caracterul deformărilor:

1.      Proiecţii conforme – mai sunt numite şi echiunghiulare, ortogonale sau ortomorfe, sunt proiecţiile care păstrează nedeformate unghiurile. În acest gen de proiecţie, scările pe toate direcţiile ce pornesc dintr-un punct sunt egale între ele. Elementele deformate sunt în primul rând suprafeţele şi apoi distanţele.

2.      Proiecţii echivalente – sunt cele care păstrează nedeformate suprafeţele.

3.      Proiecţii echidistante – fac parte din categoria proiecţiilor afilactice sau arbitrare şi nu deformează distanţele.

B.     După suprafaţa pe care se face proiectarea şi aspectul reţelei cartografice:

1.      Proiecţii azimutale – proiectarea se face pe un plan, iar reţeaua cartografică poate avea paralelele sub formă de cercuri, iar meridianele sub formă de linii drepte sau în unele cazuri, cu excepţia meridianului central şi a ecuatorului,  toate celelalte meridiane şi paralele sunt curbe.

Canevasele azimutale pot fi construite atât prin proiectare propriu-zisă numindu-se perspective, cât şi prin calcul numindu-se neperspective. Se folosesc mai ales pentru reprezentarea suprafeţei terestre pe emisfere (E, V, N, S) şi pentru reprezentarea unor teritorii cu aspect mai mult sau mai puţin circular.

Proiecţiile azimutale perspective se împart în 4 categorii în funcţie de poziţia punctului de perspectivă: ortografice, stereografice, centrale şi exterioare.

2.      Proiecţii cilindrice – proiectarea se face pe suprafaţa laterală a unui cilindru, care apoi se desfăşoară prin tăierea în lungul unei generatoare. După felul cum suprafaţa cilindrului atinge suprafaţa sferei care reprezintă globul pământesc proiecţiile cilindrice pot fi tangente sau secante.Meridianele şi paralelele în unele cazuri sunt linii drepte, paralele între ele şi perpendiculare unele pe celelalte. Sunt şi cazuri când meridianele şi paralelele, cu excepţia meridianului central şi a ecuatorului sunt curbe.

3.      Proiecţii conice – proiectarea se face pe suprafaţa laterală a unui con. Paralelele sunt arce de cerc, iar meridianele linii drepte ce se întâlnesc într-un punct corespunzător cu vârful conului. Aceste proiecţii conice au o proprietate importantă, anume aceea că unghiurile din canevas sunt mai mici ca cele din natură.

4.      Proiecţii policonice – proiectarea se face pe suprafaţa laterală a mai multor conuri. Paralelele sunt arce de cerc cu centre diferite situate pe meridianul central.

5.      Proiecţii poliedrice – proiectarea se face pe suprafaţa unui poliedru, meridianele şi paralelele fiind linii drepte, iar reţeaua rezultată se prezintă sub formă de trapeze.

6.      Proiecţii pseudocilindrice – parelelele sunt linii drepte, iar meridianele, cu excepţia celui central, sunt linii curbe.

7.      Proiecţii pseudoconice – paralelele sunt arce de cerc ca la proiecţiile conice, iar meridianele, cu excepţia celui central, sunt linii curbe.

8.      Proiecţii derivate – sunt acelea ce pornesc de la alte proiecţii şi prin diferite construcţii ajung la diverse forme şi pot avea meridianele şi paralelele sub formă de curbe, arce de cerc, alipse, parabole.

9.      Proiecţii circulare – meridianul periferic se prezintă sub formă de cerc, iar celelalte meridiane şi paralelele pot fi curbe cu excepţia ecuatorului şi a meridianului central.

C.    După poziţia pe glob a centrului reţelei cartografice:

1.      Proiecţii normale sau polare – sunt cele în care axa polilor, deci axa globului, coincide cu axa conului sau cilindului, în cazul proiecţiilor conice şi cilindrice, iar în cazul proiecţiilor azimutale, planul de proiecţie este tangent în pol şi deci paralel cu planul ecuatorului.

2.      Proiecţii transversale sau ecuatoriale – sunt proiecţii în care axa cilindrului sau conului este perpendiculară pe axa polilor, iar în cazul proiecţiilor azimutale, planul de proiecţie este tangent la ecuator şi prin urmare este paralel sau se confundă cu planul meridianului.

3.      Proiecţii oblice – sunt acelea în care axa cilindrului sau conului face cu axa polilor un unghi mai mic decât un unghi drept, iar în cazul proiecţiilor azimutale, planul de proiecţie face un anumit unghi cu axa polilor.